Diamantul uitării

Ok. Am hotărât să refac ficul, şi sper să îl duc până la capăt. Fac asta pentru că Miruna [ cel mai mult], Flory şi Alexandra, m-au tot presat să îl duc până la capăt. Voi scrie cu fontul Arial, mărimea fontul 14, culoarea gri, pentru a diferenţia continuările de alte comentarii.




- Grăbeşte-te, Miranda! O să întârziem! Haide odată!, strigam eu de jos la Miranda, cea mai bună prietenă a mea, şi viitoarea logodnică a lui Leonard, prietenul meu cel mai bun din şcoala generală. Astăzi era ziua în care, în sfarşit, Leonard îi cerea mâna Mirandei, dupa cinci ani de când sunt împreună.
- Acum!, îmi raspunse ea. Mai durează doar cinci minute.
- Bine.
Dupa vreo zece minute, coborî în sfârşit în living. Era îmbrăcată într-o frumoasă rochie verde, care alterna cu părul ei blond ca spicul, şi cu ochii ei căprui, în care te pierdeai ori de câte ori te uitai la chipul ei. Purta o minunată pereche de sandale verzi care se potriveau perfect cu rochia ei. Avea un ten pal şi o siluetă de viespe. Era de o suta de ori mai frumoasă decât orice altă fiinţă pe care o cunoşteam, până în acel moment.
- Nu îmi vine să cred! Tu mereu te îmbraci la fel, la orice eveniment important.
- Nu înţeleg de ce te iei mereu de îmbrăcămintea mea. Ce are? Eu una mă simt perfect aşa.
Eram îmbrăcată în singura mea ţinută pentru petreceri, deoarece nu îmi trebuiau prea multe lucruri. Purtam un maieu decoltat din satin, negru ca noaptea, o pereche de pantaloni de aceeaşi culoare ca şi maieul, cu dungi albe de sus până jos, şi în picioare aveam perechea mea veche de pantofi cu toc înalt, subţire.
Nu eram genul acela de persoană care să vrea cât mai multe haine. Mereu mă întrebam de ce Mirandei îi plăcea să-şi cumpere atâtea lucruri. Pur si simplu, nu vedeam nici un rost. După o săptămână, vroia mereu altceva: o bluză nouă, o rochie mai decoltată, nişte blugi mai sofisticaţi, sau orice alt obiect vestimentar, care îi atrăgea atenţia. Eu eram opusul ei. Îmi plăcea să economisesc, şi să nu arunc banii pe fereastră, ca ea. Probabil, acest fapt se datora şi pentru că am crescut într-o familie modestă, care era doar familia mea adoptivă.

***

Ieşisem împreună cu Miranda din casă, văzând taxiului portocaliu care ne aştepta de ceva timp în faţa casei sale impunătoare.
- Cât de repede au trecut ani!, îmi spuse ea calmă, făcându-mă să tresar şi să mă uit la ea. Parcă ieri ne jucam cu păpuşile Barbie şi le măritam cu Kenii lor. Acum, ne mărităm noi cu Kenii noştri.
Am râs amândouă la replica pe care o spusese, amintirile din copilărie derulându-se în mintea mea ca nişte secvenţe dintr-un film.
- Am ajuns, ne spuse taximetristul plictisit. Costă cinsprezece lei.
- Mulţumim, i-am răspuns amândouă într-un cor.
I-am întins banii şi am ieşit amândouă din maşină, simţind răcoarea serii de vară pe pielea mea catifelată.
Leonard ne aştepta sprijinit de tocul uşii, zâmbind. Văzându-ne, se îndreptă, şi veni spre noi, vrând să o i-a in braţe pe Miranda.
- Bună, draga mea! Bună, Nadia! Ce mai faceţi?, ne întrebă acesta, zâmbetul său transformându-se într-unul larg.
- Am emoţii, ii răspunse Miranda.
- Dar, nu trebuie să ai. O sa dureze doar… hm…, se prefăcu gânditor, în timp ce îşi freca bărbia cu mâna, vreo 10 minute?, încercă acesta să o liniştească pe Miranda, râzând.
Leonard era un prieten pe cinste, dar, şi un mare glumeţ. Avea ochii albastri ca cerul, iar părul lui şaten, tuns nici foarte lung, dar nici foarte scrut, era mai mult ciufulit, decât aranjat. În seara aceea, era îmbrăcat într-un costum negru, cu cravată, o ţinută total opusă de ce purta el de obicei.

***

Am trecut prin impunătoarea sa casă, şi, am ajuns în grădina plină de invitaţii care de-abia aşteptau evenitul care urma să se petreacă peste câteva minute. Am păşit prin iarbă timidă, privind în jos, dar Leonard începuse să vorbească cu invitaţii, aceştia vorbind, după ce terminaseră discuţiile cu el, şi cu noi. Dupa o oră, care a trecut mai repede decât mă aşteptam, ne-am aşezat toţi trei la o masă, unde am stat si ne-am uitat în jur, Leonard tremurând de emoţii şi el, la fel ca şi Miranda. Deodată, un bărbat cu părul castaniu, un pic lung, îşi făcu apariţia în spatele scaunului pe care stătea Leonard. Îl priveam absorbită, de parcă m-ar fi hipnotizat cumva, cum îşi puse mâna mare pe umărul stâng al lui Leonard, stângându-l uşor, după care vorbi cu o voce, care mie mi se părea seducătoare:
- Salut, bătrâne!
Leonard se ridica şi îl îmbrăţişă prieteneşte, eu uitandu-ma inca stupefiată la bărbatul misterios, ce apăru din senin.
- Oh... Bună, Andreas! Bine ai revenit în ţară! Ce bine îmi pare că te-am făcut să revii în ţărişoara ta natală. Dupa cum vezi sunt gata de însurătoare, îi spusese totul rapid, zâmbind.
- Aşa. Nouă să nu ne faci cunoştinţă cu domnul care tocmai a sosit, spuse Miranda, chicotind. Eu sunt Miranda, viitoarea logodnică şi soţie a tipului arogant de lânga tine, spuse aceasta, încă chicotind, uitându-se subtil spre Leonard.
- Încântat de cunoştintă. Eu sunt Andreas, se prezenta acesta cu o voce din ce în ce mai seducătoare.
- Iar ea este Nadia, spuse Miranda, arătând cu privirea spre mine.
Bărbatul enigmatic se întinse peste masă, şi, spre surprinderea mea, îmi luă mâna, sărutând-o cu delicateţe.
- Încântat de cunoştinţă, Nadia, îmi spuse cu un zambet larg, care mă făcu să mă blochez. Ai vrea să faci o plimbare cu mine?
Eu mă uitam la faţa lui, încă blocată, cu gura puţin deschisă. Dar, într-un final, i-am răspuns, încă uitandu-mă la el:
- D-desigur.

Aşa. Nu cer 10 milioane de comenturi, ci 1-2-3, care sper să conţină păreri sincere. Next-ul vine luni.

ah:xsisu meu:x
as citi acest fic de sute de ori...
a fost primul pe care l-am citit...
dar cum am spus..l-as citi de sute de ori
primul next...
mi-a placut:dadik ca o prima prefata...chiar m-a convins sa citesc in continuare;
imi place de Nadia..ca e simpla :d
si de Andreas...abia astept next-ul::X

deci...o sa vezi k is cea mai tare ghicitoare...
tu esti si pe forumu twilight....si ai postat si acolo ficu...si acu e la arhiva....si dac il parasesti si aici ma supar pentru ca mi-a placut la nebunie:X
in primul rand mi-a placut pentru ca nu a fost aceeasi tema...cu vampiri
si in al doilea rand...pentru ca mereu lucrurile iau fix intorsatura la care nu te astepti
sper sa il inchei macar aici....pentru ca chiar merita
><
hugs si multe succesuri

Bafta in continuare!!!
Super povestea!