Just a feeling-The thoughts of Dey

Este un one-shot destul de scurt.
Nu scriu de multa veme, si folosesc foaia alba doar ca pe o eliberare-stres,probleme, anumite sentimente.

Sper sa va placa



Monolog


“Niciodata nu am fost buna la insirat pe hartie ganduri si sentimente.
Stiam foarte bine ce simt, gandurile si ideile imi erau foarte bine trasate si, cu toate acestea, in momentul in care ma aflam in fata unei foi albe, nu reuse am sa leg nici macar o singura propozitie (care sa fie coerenta si sa aiba un oarece inteles).
Exprimarea a fost intotdeauna o problema pentru mine.Si, Doamne, ce mult mi-ar placea, sa imi vars toata frustrarea, toata neputinta, toata durerea ce imi apasa acum pieptul mai ceva ca un bolo van ,pe aceasta foaie alba. Si cat de bine mi-ar prinde…Dar pur si simplu , ideile nu vor sa se lege una de cealalta. Nu stiu daca sa exprim inceputul, sau doar sentimental de tristete ce ma apasa in acest moment.”



*******

Desi luase in considerare si o eventuala respingere, refuzul sau o lovise ca un trasnet, il simtise pana in strafundurile sufletului ei. Cu toate ca anticipase si aceasta miscare, nu dorea sa creada ca totusi avea sa se intample. Optimismul, daruirea cu care pregatise totul, sentimentul de fericire pe care il traia in acel moment, nu o lasa pe bruneta sa ia in clacul si o astfel de reactie venita din partea “lui”. Cu toate acestea, si spre disperarea nemarginita Deyenarei, acest lucru se intamplase…
O multime de intrebari, toate fara raspuns, ii brazdau acum liniile fine ale fruntii, iar ochii, jucausi si plini de veselie odata, aratau acum o tristete greu de descis in cuvinte.
“de ce? de ce nu dorise? nu o mai iubea? de ce reactionase astfel? De ce nu se gandise la durerea ce avea sa ii provoace ? Putea foarte bine sa fie si altfel, sau macar sa spuna ceva dupa…dar nu…pe langa respingere, o lasase si intr-o liniste totala”
Cu toate ca trecusera doua zile de atunci, simtea durerea era la fel de vie, la fel de prezenta in fiecare particica a corpului sau. Cu greu reusea sa isi stapaneasca lacrimile, sa zambeasca, si simtea ca in orice moment, la o propozitie oarecare, la o imagine, un film, orice, avea sa cedeze si sa izbucneasca in plans.
Dar asa ceva nu trebuia sa se intample. Avea sa lupte cu sine, cu durerea, cu tristetea, cu orice, dar in nici un caz nu avea sa cedeze. Durerea nu va disparea, asta stia foarte bine, dar trebuia sa incerce sa o estompeze, macar cat de putin.
Primise un refuz. Foarte bine.


O mai iubeste? Habar nu avea.
Il iubea? Din tot sufletul.
Dar nu avea sa mai repete gestul, sau sa mai glumeasca pe acest subject. Se saturase sa “cerseasca” ce ar fi trebuit ca “el“ sa ii ofere din dragoste, mandria ei ajunsese la limita. Nu avea sa mai pomeneasca de asta niciodata. Stia exact ce avea sa faca cu tristetea ei: sa o ingroape cat mai adanc cu putinta in cel mai indepartat loc al sufletului sau. Nu avea sa dispara, dar macar nu ii va mai ardea sufletul ca in acel moment.
Isi mai dorea asta? Nici ea nu stia.
Se simtea confuza, trista si singura. Si cel mai trist era ca nu avea nici macar un prieten cu care sa-si impartaseasca tristetea, nu avea pe nimeni care sa o asculte. Cel ce fusese candva “cel mai bun prieten”, cel cu care odata putea discuta despre orice, disparuse , inghitit de umbra neagra a noptii. Nici ea nu stia cand, cert era ca pana si “el” uitase sa o mai asculte.
Era singura…Doar ea si sentimentele ei, doar eu cu gandurile ei. Doar ea si o pagina alba de hartie. Acesta devenise singurul ei refugiu, singura sa ascunzatoare. Tot ce putea face in acel moment era sa scrie si sa astepte. Nu stia exact ce sa astepte. Poate nimic. Poate nu tebuia sa astepte nimic. Ultima data cand isi crease asteptari, fusese zguduita atat de puternic, incat ajunsese sa nu isi ma doreasca nimic.
Si totusi, astepta. Astepta ca durerea sa treaca, astepta sa poata zambi din nou din adancul sufletului, si…il astepta pe “el”. Da, inima ei era atat de nesabuita, incat nu vroia sa inteleaga., nu vroia sa renunte.
De ce?
Pentru ca un singur lucru o mai facea sa spere in taina, sa astepte in liniste…si acel lucru era “Iubirea”…

Cool :X
Sper sa mai scri cat de curand